Situat într-un minunat parc natural, la poalele dealului Patrana,
Clubul de Aeromodele și-a deschis porțile în urmă cu 60 de ani.
Înființat în anul 1953, odată cu instituția mai sus amintita, cercul
de Aeromodelism este unul dintre cele mai vechi cercuri de acest gen din
România.
Cu un palmares impresionant în cei peste 60 de ani, la această
activitate s-au perindat mii de elevi, cel care a fost și a creat
acestea
Dumitru Diaconescu – Maestru Emerit al Sportului,Cetățean de
Onoare al Orașului Pucioasa,inițiator și realizator al Muzeului Aviatic
și al concursului Memorial ” Henri Coandă”,cel care i-a fost în de
aproape a fost profesorul Popa C-tin Tiberiu-fost director al Clubului
Copiilor Pucioasa .
La PUCIOASA în acea vreme s-au realizat adevarate premiere, lansări de rachete cu pasageri la bord (broscuțe și pisici).
Medaliile, diplomele și trofee obținute la concursurile locale
naționale și republicane au fost consemnate de nenumarate ori de presa
scrisă și televiziunea din acea vreme.
Organizăm cel mai longeviv concurs național de Machete de Aeronave
Zburătoare clasa F4B (codul F.A.I.) Memorialul “Henri Coandă” anul
acesta ajungând la a XXXX-a ediție, iar în ultimii ani în paralel se
desfășoară la Pucioasa și Campionatul Național de Machete de Aeronave al
Federației Române de Modelism.
Elevii care au participat la aceasta activitate ,unii dintre ei au ajuns
piloți profesioniști și mecanici de aviație, dar dacă nu toți au
îmbratișat această meserie, la locurile lor de munca cu siguranță sunt
buni profesioniști prin activitățile exercitate și deprinse la acest
cerc.
Clubul de aeromodelism are o pista de zbor captiv după standarde
F.A.I și mini Helioport, un parc de Aeronave reale iar în anul 2000
Compania Tarom a donat elevilor o aeronava A.N.24 de pasageri Y R – B M
C), care a fost dezmembrată în 10 piese transportată și montată la loc
la Pucioasa. Sa depus un efort uriaș din partea celor implicați în
această operațiune și mulțumim autorităților și sponsorilor implicați.
Instituția oferă un mediu favorabil pentru elevi de a se manifesta în
domenii care nu se regăsesc în activitatea scolară. Aici sunt îndrumați
să-și cunoască și să-și dezvolte aptitudinile în funcție de interese și
motivații. Activitatea tehnico-stiințifică organizată în cadrul
cercului, are drept obiectiv dezvoltarea aptitudinilor și deprinderilor
de lucru, stimularea spiritului creator și inovator, mergând până la
atingerea performantelor.Prin caliatatea activităților
instructiv-educative extrașcolare pe care le organizează, Aeromodel Club
“Henri Coandă” împreună cu Clubul Copiilor Pucioasa, este apreciată ca
institutie reprezentativa la nivel Național de Ministerul Educatiei
Naționale și cercetării Stiințifice.
Muzeul Aviatic și Clubul de Aeromodelism “Henri Coandă” din Pucioasa
au realizat în luna decembrie 2009, o machetă a avionului Vlaicu II la
3,5 m care se află la Aeroportul Internatioanl Aurel Vlaicu – Baneasa.
Toate forurile din Aviatia Română au în birouri machete de avioane realizate manual de câtre clubul de aeromodele din Pucioasa.
Machetele copiilor au obţinut multe premii la nivel naţional.
La Clubul Copiilor „Nicolae Mateescu” se află un muzeu unic în ţară şi
chiar în Europa, construcţiile expuse fiind realizate în totalitate de
copii.
Cercul de aeromodelism de la Pucioasa este unul dintre cele mai mari
şi mai vechi din ţară. A fost înfiinţat în anul 1953, iar în cei 59 de
ani de activitate a obţinut un palmares impresionant, întrucât pe aici
s-au perindat mii de elevi. Anual, la Pucioasa se organizează Memorialul
“Henri Coandă”, competiţie la care participă copii din toate colţurile
ţării. “Aici organizăm cel mai longegiv concurs naţional de Machete de
Aeronave Zburătoare clasa F4B. Au fost până acum peste 36 de ediţii ale
Memorialul «Henri Coandă». În ultimii 20 de ani, în paralel la Pucioasa
se desfăşoară şi Campionatul Naţional de Machete de Aeronave al
Federaţiei Române de Modelism”, mărturiseşte Sandu Diaconescu, profesor
de aeromodelism în cadrul Clubului Copiiilor “Nicolae Mateescu” din
Pucioasa.
Contructorii de machete au ajuns piloţi, ingineri de aviație,
Micii aviatori din Pucioasa, se pot mândri cu numeroase diplome şi
medalii obţinute la concursurile naţionale de aeromodelism, fiind
printre cei mai buni din ţară. Aici, copiii trec de la amatorism la
profesionism, unii dintre ei chiar au urmat o carieră în aviaţie, după
ce timp de mulţi ani au fost implicaţi în activitatea cercului de
aeromodelism. “Avem o fată care a obţinut de şase ori titlul naţional şi
a primit titlu de maestru în aeromodelism pe viaţă.
O parte dintre cei
care au trecut pe aici au ajuns piloţi profesionişti şi mecanici de
aviaţie”, spune profesorul de rachetomodelism
Nicolae Diaconescu.
————————————————————————————












Located in a beautiful natural park in the foothills Patrana, Model Aircraft Club opened its doors 60 years ago.
Founded in 1953 with the above mentioned institution, Aeromodelism circle is one of the oldest quarters of its kind in Romania.
With
an impressive record in over 60 years, this activity there have been
thousands of students, who were and created these Dumitru Diaconescu –
Honored Master of Sports, Honorary Citizen of the City Smelly, initiator
and creator of the Museum Memorial
and aviation competition „Henri Coanda”, who was in close was Professor
Constantin Tiberiu Popa, former director of the Children’s Club Smelly.
At PUCIOASA at that time were made true premieres, launches rocket with passengers on board (frogs and cats).
Medals,
diplomas and trophies obtained at local and national Republican
contests were recorded countless times by the press and television of
that time.
We
organize the longest national contest Machete Aircraft Flying Class F4b
code (FAI) Memorial „Henri Coanda” this year reaching the XXX edition,
and in recent years in parallel held in Smelly and National Championship
Machete Aircraft’s Romanian Federation of Model Shipbuilding.
Students
who participated in this activity, some of them reached professional
pilots and aviation mechanics, but if not all embraced this profession,
to their jobs certainly are good professionals through activities
exercised and honed this circle.
Plane
modeling club has a captive flight track after FAI standards and mini
heliport, a real aircraft fleet and in 2000 donated TAROM passengers
students an AN24 aircraft YR – BMC), which was dismantled into 10 pieces
and transported Smelly mounted in place. There has been a huge effort from those involved in this operation and we thank the authorities and sponsors involved.
The institution provides an environment for students to express themselves in areas which are not in school activities. Here are advised to know and develop skills based on interests and motivations. Scientific
and technical activity organized within the circle, aims to develop
skills and work habits, stimulating creative and innovative spirit,
going up to the performantelor.Prin impression quality extracurricular
educational activities they organize, model airplane club „Henri Coanda”
together Smelly
with Children’s Club is regarded as nationally representative
institution of the Ministry of National Education and Scientific
research.
Aviation
Museum and Club Aeromodelism „Henri Coanda” Smelly conducted in
December 2009, a mock airplane Vlaicu II 3.5 m which is ABROAD Airport
Aurel Vlaicu – Baneasa.
All bodies of Romanian Aviation offices have model airplanes handmade by the model airplane club Smelly.
The models children have received many awards at national level. Children’s
Club „Nicolae Mateescu” is a unique museum in the country and even in
Europe, being exposed constructions made entirely of children.
Circle of plane modeling from Smelly is one of the largest and oldest in the country. It
was founded in 1953 and in the 59 years of operation has achieved an
impressive record, whereas here there have been thousands of students. Annually, the Memorial is organized Smelly „Henri Coanda” competition involving children from all over the country. „Here we organize the national contest Machete longegiv Aircraft Flying F4b class. There were far more than 36 editions of the Memorial „Henri Coanda”. In
the past 20 years, while the Smelly takes place National Championship
Machete and the Romanian Federation of Aircraft Modeling, „says Sandu
Diaconescu plane modeling teacher in the Children’s Club” Nicolae
Mateescu „of Smelly.
Contructorii mock arrived pilots
Smelly
pilots of small, can be proud of many diplomas and medals at national
competitions plane modeling, being among the best in the country. Here,
children move from amateurism to professionalism, some of them have
pursued a career in aviation, having for many years been engaged in the
business circle of plane modeling. „We have a girl who won the national title six times and received the title of master plane modeling life. Some
of those who have been here have reached professional pilots and
aviation mechanics, „says Professor Nicolae Diaconescu rocket models.

